„Viitorul Republicii Moldova: Dreptate, bunăstare și dezvoltare cu ALTERNATIVA”
29 august 2025

Blocul electoral ALTERNATIVA și-a asumat în fața cetățenilor un set clar de angajamente, orientate spre dreptate, bunăstare și dezvoltarea Republicii Moldova.
Angajamentele Blocului electoral ALTERNATIVA:
– Vom asigura dreptate pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova și vom apăra interesele reale ale tuturor oamenilor.
– Vom proteja și sprijini atât tinerii, cât și vârstnicii, pe cei social vulnerabili. Vom implementa programe de susținere a familiilor tinere, de creștere a natalității și vom asigura o bătrânețe demnă.
– Vom crea locuri de muncă, vom susține dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și vom stimula creșterea economică a țării.
– Vom opri migrația. Oamenii vor putea trăi și munci acasă, în Republica Moldova, cu salarii europene.
– Legea va fi egală pentru toți. Vom asigura independența și eficiența sistemului judiciar.
– Obiectivul nostru este să unim oamenii din țară, indiferent de etnie, religie sau locul de trai.
– Vom păstra pacea în Republica Moldova și vom crea toate condițiile pentru a reconstrui și dezvolta țara.
„Știm să muncim, iar fiecare dintre voi vede rezultatele activității noastre la Chișinău. Avem experiență, energie și program de guvernare. Știm cum să schimbăm viața oamenilor acum și să construim viitorul astăzi. Să dezvoltăm țara. ALTERNATIVA este”, a subliniat liderul MAN, parte a Blocului electoral ALTERNATIVA, Ion Ceban.