Partidul Mișcarea Alternativa Națională a semnat Pactul pentru Europa

Astăzi, într-un angajament ferm față de viitorul Republicii Moldova, Partidul Mișcarea Alternativa Națională a semnat Pactul pentru Europa. Această acțiune reflectă convingerea noastră într-o direcție clară și ireversibilă pentru țara noastră.
„Calea Republicii Moldova este ireversibilă, iar responsabilitatea de a acționa și de a ne implica revine fiecăruia dintre noi, ca cetățeni. Nu putea fi altfel, deoarece Partidul MAN este cel care își îndeplinește propriile promisiuni”, a declarat președintele Partidului MAN, Ion Ceban.

Într-o acțiune susținută și de Programul Politic al Partidului, semnarea acestui Pact reprezintă un pas esențial către un obiectiv comun. „Despre semnarea unui astfel de Pact, similar celui de la Snagov, care ar uni partidele să pledeze pentru acest deziderat, Partidul Mișcarea Alternativa Națională a stipulat în Programul Politic al Partidului. Despre această acțiune am propus public și ne bucurăm că am ajuns astăzi să fie semnat, deși toți avem poziții politice diferite și fiecare are viziunile sale cu privire la cât de repede putem mișca lucrurile. Partidul MAN a declarat de la bun început că pledează în continuare ca integrarea europeană să fie idee națională a Republicii Moldova și nu a unui partid sau altul, folosită în interese personale și înguste”, a declarat Ion Ceban.

Semnarea acestui Pact nu înseamnă susținerea vreunui partid sau candidat din partea MAN. Este o manifestare a dorinței noastre comune de a accelera procesul de integrare europeană, cu respect față de cetățeni și statul Republica Moldova.

Reprezentanții MAN au discutat cu oamenii din mai multe localități

20 septembrie 2026

Ion Ceban, la Festivalul Etniilor: „Chișinăul este casa noastră comună”

20 septembrie 2026

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026