Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

IMG_20261008_171140_205

De ce proiectele de lege privind alinierea legislației naționale la standardele europene ajung în Parlament în ultimul moment, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor legislative? Câte asemenea proiecte mai urmează să fie adoptate în grabă? a întrebat deputatul MAN, Gaik Vartanean, în cadrul examinării în prima lectură a proiectului de lege privind consolidarea garanțiilor independenței procesuale a procurorului.

Deputatul a cerut explicații privind întârzierea elaborării proiectului și promovarea acestuia în regim de urgență, fără respectarea tuturor etapelor procedurale.

„De ce acest proiect nu a fost prezentat măcar cu o săptămână mai devreme, astfel încât să existe toate avizele necesare? De ce s-a întârziat atât de mult cu elaborarea lui, iar acum suntem puși în situația de a-l examina în grabă, cu încălcarea procedurilor?”, a întrebat Gaik Vartanean.

Deputatul MAN a avertizat că o asemenea abordare este inadmisibilă, mai ales în cazul proiectelor de lege care vizează angajamentele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

„Dacă nu este un caz izolat, ci o practică, atunci avem o problemă gravă. Nu putem continua să promovăm proiecte de lege cu întârziere și cu încălcarea procedurilor”, a subliniat parlamentarul.

Totodată, Gaik Vartanean a solicitat să i se comunice dacă există și alte proiecte de lege din Clusterul 1 al negocierilor de aderare la UE, rămase neadoptate, care ar trebui incluse în raportul din 28 octombrie, când Republica Moldova va primi oficial foaia de parcurs pentru aderarea la Uniunea Europeană.