Gaik Vartanean cere audierea ministrului Apărării: „Cetățenii trebuie să știe ce prevede acordul militar cu Ucraina și cum sunt cheltuite fondurile pentru apărare”
29 octombrie 2026
Deputatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Gaik Vartanean, a solicitat în plenul Parlamentului audierea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, pentru a oferi explicații privind Acordul de cooperare tehnico-militară semnat recent între Republica Moldova și Ucraina, precum și achiziționarea echipamentelor destinate protejării spațiului aerian al țării.
Deputatul a cerut informații concrete privind achiziționarea dronelor interceptoare, în condițiile în care Republicii Moldova i-au fost alocate peste 300 de milioane de euro pentru apărare. Potrivit deputatului, dronele interceptoare simple costă până la 5.000 de euro, iar cele reactive – până la 25.000 de euro.
Gaik Vartanean a solicitat ca ministrul să vină în plen să explice ce s-a făcut concret până acum, dacă astfel de drone au fost achiziționate și în ce stadiu se află dotarea Armatei Naționale cu echipamente de protecție aeriană.
Totodată, deputatul MAN a cerut clarificări privind prevederile acordului semnat cu Ucraina, obligațiile asumate de Republica Moldova și implicațiile acestuia pentru securitatea națională.
„Cetățenii au dreptul să știe ce prevede acest acord, ce obligații își asumă țara noastră și ce implicații are pentru securitatea națională. Cerem ca ministrul să vină în fața Parlamentului și să prezinte informațiile complete”, a declarat Gaik Vartanean.
Solicitarea de audiere a ministrului Apărării a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.