MAN: Facturile oamenilor au ajuns acolo unde se iau deciziile – la Președinție

623363857_122159593346829612_4276684595960162890_n
Reprezentanții Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob în fața Președinției Republicii Moldova, în cadrul campaniei naționale „Plătește tu!”, lansată pentru a apăra cetățenii de tarifele exagerate la energie.
Acțiunea vine după protestul organizat de MAN, săptămâna trecută, la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), protest care a generat presiune publică. Drept urmare, ANRE a fost nevoită să grăbească adoptarea deciziei prin care Energocom trebuie să reducă tarifele la energie. Acest fapt confirmă un lucru simplu: fără presiune publică, nu există nicio acțiune în interesul oamenilor.
În cadrul protestului de săptămâna trecută, MAN a lansat campania „Plătește tu!”, invitând cetățenii să trimită facturile lor la energie pentru a fi prezentate oficialilor responsabili. Apelul a avut un ecou puternic: sute de oameni ne-au transmis facturile, demonstrând amploarea nemulțumirii și a poverii financiare suportate de populație.
Astăzi, aceste facturi au fost aduse simbolic în fața Președinției, deoarece Maia Sandu este persoana care coordonează în realitate întreaga verticală a puterii. Deciziile nu se iau la ANRE sau la Energocom, instituții transformate în simple structuri dependente, ci exclusiv în clădirea Președinției. Acolo am văzut cum sunt convocați miniștri, deputați și șefi de instituții, înaintea unor decizii importante.
Maia Sandu se află în fruntea unei verticale de putere care a sărăcit populația Republicii Moldova și este personal responsabilă pentru situația creată. Tot sub conducerea ei au fost reduse compensațiile la energia termică și eliminate complet compensațiile la energia electrică, exact într-una dintre cele mai dificile ierni din ultimii zece ani. Oamenii au fost lăsați singuri în fața facturilor și a scumpirilor în lanț.
Considerăm că decizia recentă a ANRE este tardivă. Din cauza inacțiunii deliberate a guvernării PAS, cetățenii vor plăti și în luna ianuarie facturi enorme. Când a fost vorba de majorări, prețurile au fost aplicate retroactiv. Dar când există premise clare pentru reducerea tarifelor, procesul este tergiversat intenționat, în detrimentul oamenilor.
MAN a venit în fața Președinției cu o acțiune de protest inteligentă și asumată, pentru că aici se află centrul real de decizie. Am venit să spunem clar:încetați să vă bateți joc de cetățeni, priviți aceste facturi și plătiți-le voi, pentru că sunt consecința directă a deciziilor voastre.
Campania „Plătește tu!” continuă.

Deputata MAN Olga Ursu, la reuniunea APCEMN de la Erevan: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste 30%. O nouă povară pentru familiile din Moldova”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Scumpirile afectează tot mai grav bugetele familiilor. Pensiile și salariile trebuie ajustate la costul real al vieții”

10 noiembrie 2026

Gaik Vartanean: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect național comun, nu monopolul unui singur partid politic”

10 noiembrie 2026

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026

Gaik Vartanean cere audierea ministrului Apărării: „Cetățenii trebuie să știe ce prevede acordul militar cu Ucraina și cum sunt cheltuite fondurile pentru apărare”

29 octombrie 2026