Deputata MAN Olga Ursu, la reuniunea APCEMN de la Erevan: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână”

IMG_20261112_183015_397

 

Deputata Parlamentului Republicii Moldova, Olga Ursu, reprezentantă a Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a participat la cea de-a 67-a Reuniune a Comisiei pentru politici sociale și umanitare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), desfășurată la 12 noiembrie 2026, la Erevan, Armenia.

În cadrul reuniunii internaționale, dedicată păstrării și dezvoltării capitalului uman în regiunea Mării Negre, deputata MAN a abordat una dintre cele mai grave provocări cu care se confruntă Republica Moldova: declinul demografic și reducerea accelerată a populației apte de muncă.

Olga Ursu a prezentat datele recensământului din 2024, potrivit cărora populația Republicii Moldova a ajuns la aproximativ 2,409 milioane de persoane, înregistrând o scădere de 13,6% față de anul 2014. Și mai alarmantă este reducerea cu 25,5% a populației de vârstă aptă de muncă în aceeași perioadă.

Deputata a subliniat că migrația și declinul demografic nu pot fi combătute doar prin programe și strategii, fără crearea unor condiții economice care să-i determine pe cetățeni să-și construiască viitorul acasă.

„Problema nu este doar că oamenii pleacă. Problema este că nu le oferim suficiente motive să rămână. Fără oameni, nu există dezvoltare economică durabilă”, a fost mesajul central al intervenției deputatei Olga Ursu.

În discursul său, parlamentara a evidențiat necesitatea atragerii investițiilor, creării locurilor de muncă bine plătite, asigurării unor condiții decente de muncă și dezvoltării serviciilor publice de calitate. Totodată, a atras atenția asupra importanței oportunităților de dezvoltare profesională, în special pentru tineri.

În cadrul discuțiilor, Olga Ursu a prezentat și măsurile de adaptare a formării profesionale la cerințele pieței muncii din Republica Moldova, inclusiv elaborarea standardelor ocupaționale și activitatea echipelor mobile ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

De asemenea, deputata MAN a propus consolidarea cooperării dintre statele din regiunea Mării Negre în trei domenii prioritare: schimbul de informații privind necesitățile pieței muncii, facilitarea recunoașterii calificărilor profesionale obținute peste hotare și dezvoltarea colaborării dintre instituțiile de învățământ, angajatori și serviciile publice de ocupare a forței de muncă.

Reuniunea de la Erevan a reunit reprezentanți ai parlamentelor statelor membre ale APCEMN, care au discutat despre educație, resursele umane din sistemul de sănătate, competențele digitale și soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a regiunii Mării Negre.

 

Angela Cutasevici: „Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste 30%. O nouă povară pentru familiile din Moldova”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Scumpirile afectează tot mai grav bugetele familiilor. Pensiile și salariile trebuie ajustate la costul real al vieții”

10 noiembrie 2026

Gaik Vartanean: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect național comun, nu monopolul unui singur partid politic”

10 noiembrie 2026

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026

Gaik Vartanean cere audierea ministrului Apărării: „Cetățenii trebuie să știe ce prevede acordul militar cu Ucraina și cum sunt cheltuite fondurile pentru apărare”

29 octombrie 2026

MAN va solicita audierea de urgență a responsabililor în Parlament, după atacul cibernetic masiv

28 octombrie 2026