Valentin Cebotari, consilier MAN: „Guvernarea ignoră problemele reale ale cetățenilor!”

photo_2024-12-19_16-31-49

Consilierul municipal al Mișcării Alternativa Națională, Valentin Cebotari, atrage atenția asupra strategiilor guvernării de a distrage atenția publicului de la problemele reale ale societății, prin discursuri fără fond și acțiuni ineficiente.
„Pentru a distrage atenția de la problemele reale care se întâmplă astăzi în societate, partidul de guvernare iese la diferite tribune și microfoane și tot îndrugă verzi și uscate. Vorbesc numai nu despre problemele reale ale cetățenilor” a declarat Valentin Cebotari.

Un exemplu concret adus în discuție este situația ajutorului pentru căldură, un program social inițiat în 2008 de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Acest ajutor a crescut gradual de-a lungul anilor, ajungând la 800 de lei în 2023. Cu toate acestea, actuala guvernare a decis să comaseze aceste ajutoare, reducând drastic sprijinul financiar acordat cetățenilor.
„Ce au făcut cei de la guvernare astăzi? Au unit, au comasat toate aceste ajutoare și, în loc să le dea oamenilor câte 800 de lei, acum fie nu le dau deloc, fie le dau câte 300 de lei”, a subliniat consilierul MAN.

În acest context, Cebotari critică politicile guvernării, care favorizează creșterea salariilor miniștrilor și șefilor de agenții, în timp ce profesorii, medicii, pensionarii și alte categorii vulnerabile sunt ignorate.
„Asta este echitatea socială cu care se laudă PAS și partidul de guvernare. Pentru 100, 200, 300 de oameni bani se găsesc. Dar pentru voi, cei mulți – 700.000 de pensionari – nu găsim bani și vă indexăm pensiile cu câte o sumă derizorie, nu conform legii. Rușine să vă fie încă o dată față de cei care astăzi protestează! Este timpul ca adevăratele nevoi ale oamenilor să devină o prioritate”, a concluzionat Valentin Cebotari.

Recent, președintele MAN, Ion Ceban și-a exprimat solidaritatea față de cei care astăzi protestează – profesori, agricultori și angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat, condamnând ineficiența guvernării actuale.

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001.

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici critică eliminarea scutirii majorate pentru categoriile vulnerabile

10 septembrie 2026

Olga Ursu, către ministra Finanțelor: „Cât va fi, în realitate, deficitul bugetar în 2027?”

10 septembrie 2026

Deputata MAN, Angela Cutasevici, solicită Guvernului un program național de redresare demografică

4 septembrie 2026

Deputata Olga Ursu: Modificarea bugetului nu poate fi făcută prin improvizații și cu termene schimbate peste noapte

4 septembrie 2026

Olga Ursu cere transparență privind finanțările prin ODA: „Proiectele trebuie selectate după impact, nu după viteză”

3 septembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici propune evaluarea independentă a reformei „Restart în educație” și menținerea actualului model pentru Chișinău

3 septembrie 2026