S-a desfășurat Adunarea Generală a Organizației Partidului MAN, sectorul Botanica, Chișinău

photo_2024-11-19_21-29-04

Astăzi, 19 noiembrie, a avut loc Adunarea Generală a Organizației Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Botanica, Chișinău, la care a fost realeasă conducerea organizației.

Delegaţii prezenţi la eveniment au reales, în funcţia de Preşedinte al Organizaţiei sectorului Botanica, Chişinău, pe Diana Guba. Această candidatură a fost susţinută în unanimitate.

Prezent la eveniment, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a felicitat echipa sectorului Botanica, dorindu-i succes în munca pe care o va depune pentru a crea un viitor stabil şi prosper aici, la noi acasă. „Sunt mândru de fiecare, dar și de întreaga echipă. Reiterez, sloganul nostru rămâne Crede Faptelor, pentru că, în timp ce unii vorbesc, noi producem rezultate. În ceea ce ține de sectorul Botanica, nemijlocit, avem sute de proiecte realizate, mai mari și mai mici, dar mai avem încă multe de întreprins. Vă asigur că angajamentele noastre, pe care le-am făcut, le vom realiza. Îmi doresc ca Republica Moldova să arate ca municipiul Chișinău. Îmi doresc ca, și în teritorii, să fie drumuri reparate, infrastructură dezvoltată, grădinițe și școli renovate și logistică corespunzătoare. Vreau ca țara noastră să arate mai bine, căci toți cunoaștem vorba: Omul sfințește locul. Noi, echipa MAN, am demonstrat acest lucru prin exemplul de la Chișinău. Avem o echipă profesionistă și dedicată, care va schimba lucrurile și în Republica Moldova”.

Mai mult decât atât, liderul Partidului MAN, Ion Ceban, a subliniat că scopul de bază al Partidului MAN din Republica Moldova este de a consolida o echipă competitivă, care să implementeze ceea ce s-a dorit pe parcursul mai multor ani — echilibrul şi siguranța în municipiul Chișinău.

„De aceea, organizaţia MAN Botanica va depune tot efortul pentru a identifica acei oameni care se identifică cu valorile și obiectivele pe care și le-a trasat Partidul MAN”, a subliniat Ion Ceban.

Preşedintele Organizației MAN Botanica, Diana Guba, în cuvântul său de salut, a mulţumit delegaţilor sectorului Botanica pentru încrederea acordată şi a menţionat că va depune toate eforturile pentru a menţine echipa creată şi pentru a atrage cât mai mulţi membri oneşti, care sunt gata să se avânte în lupta politică pentru stabilitatea şi prosperitatea Republicii Moldova.

„Este o onoare și o responsabilitate, dar doar muncind umăr la umăr vom reuși să soluționăm toate doleanțele locuitorilor din sectorul Botanica”, a declarat Diana Guba.

Reamintim că, săptămâna trecută, au fost constituite trei organizații teritoriale, și anume la Șoldănești, Drochia și Glodeni, dar și Organizația Femeilor a Partidului Mișcarea Alternativa Națională. Partidul MAN va continua extinderea sa și în alte raioane ale țării.

Constituirea acestor organizații politice va mobiliza persoane profesioniste, care nu sunt indiferente față de viitorul Republicii Moldova şi care vor depune toate eforturile pentru a deveni o forță a schimbărilor pozitive și a faptelor reale.

Reprezentanții MAN au discutat cu oamenii din mai multe localități

20 septembrie 2026

Ion Ceban, la Festivalul Etniilor: „Chișinăul este casa noastră comună”

20 septembrie 2026

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026