Protest la ANRE împotriva scumpirii gazelor. Reprezentanții MAN: „Oamenii nu mai pot fi puși să plătească pentru greșelile guvernării”

IMG_20260724_122748_715

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au participat astăzi la protestul organizat în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), alături de sute de cetățeni nemulțumiți de majorarea tarifelor la gazele naturale.

Participanții au cerut revizuirea deciziei privind noile tarife și au atras atenția asupra impactului pe care scumpirile îl au asupra familiilor, pensionarilor și mediului de afaceri.

Consilierul în Cabinetul Primarului General, Ion Bulgac, a declarat că exprimarea nemulțumirii în stradă trebuie să devină o normalitate într-un stat democratic.

„Protestele trebuie să devină o normalitate, nu un act de curaj. Tot mai mulți oameni înțeleg că doar implicându-se își pot apăra drepturile. Dacă este nevoie, vom fi alături de cetățeni în fiecare zi, până când vocea lor va fi auzită”, a declarat Ion Bulgac.

La rândul său, deputatul MAN, Gaik Vartanean, a criticat modul în care au fost administrate achizițiile de gaze și lipsa de responsabilitate a celor care au luat deciziile în domeniul energetic.

„Cetățenii continuă să plătească pentru decizii greșite, în timp ce cei care le-au luat nu răspund în fața oamenilor. Republica Moldova are nevoie de responsabilitate, transparență și de politici care să protejeze interesul cetățenilor, nu privilegiile funcționarilor”, a declarat Gaik Vartanean.

Reprezentanții MAN au subliniat că majorarea tarifelor afectează direct nivelul de trai al populației și au reiterat necesitatea unor soluții reale pentru reducerea poverii financiare asupra cetățenilor.

Totodată, participanții la manifestație au anunțat că acțiunile de protest vor continua și în perioada următoare, până când revendicările oamenilor vor fi auzite și vor exista răspunsuri concrete din partea autorităților.

 

Deputata Angela Cutasevici: „Chișinăul continuă să se dezvolte și să investească în infrastructură și servicii publice, în pofida constrângerilor financiare”

13 noiembrie 2026

Deputata MAN Olga Ursu, la reuniunea APCEMN de la Erevan: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste 30%. O nouă povară pentru familiile din Moldova”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Scumpirile afectează tot mai grav bugetele familiilor. Pensiile și salariile trebuie ajustate la costul real al vieții”

10 noiembrie 2026

Gaik Vartanean: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect național comun, nu monopolul unui singur partid politic”

10 noiembrie 2026

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026