Protest în fața Parlamentului împotriva scumpirii gazelor. MAN: Responsabilii pentru majorarea tarifelor, convocați la audieri

IMG_20260728_115052_556

 

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN), alături de reprezentanți ai opoziției parlamentare și extraparlamentare și sute de cetățeni, au participat astăzi la protestul organizat în fața Parlamentului împotriva majorării tarifului la gazele naturale.

Participanții au cerut revizuirea deciziei privind noile tarife și au atras atenția asupra impactului pe care scumpirile îl au asupra familiilor, pensionarilor și mediului de afaceri.

Deputata MAN, Olga Ursu, a declarat că autoritățile nu au procurat gazele naturale la prețuri avantajoase atunci când au avut această posibilitate, iar acum transferă consecințele propriilor greșeli asupra cetățenilor.

„Oamenii ies tot mai des în stradă, însă Maia Sandu, premierul și reprezentanții guvernării refuză să vină în fața cetățenilor și să răspundă pentru scumpiri. În timp ce pensionarii și familiile tinere vor achita facturi mai mari, cei de la putere, cu salarii și funcții bine plătite, nu resimt povara propriilor decizii. Datoriile, prețurile și greșelile guvernării sunt plătite de cetățeni, iar responsabilii se protejează reciproc și evită să privească oamenii în ochi. Cetățenii nu trebuie să plătească pentru incompetența și deciziile greșite ale celor aflați la guvernare”, a declarat Olga Ursu.

Deputații opoziției au menționat că, în urma revendicărilor formulate la protestul anterior din fața ANRE și a presiunii exercitate de societate, directorul Agenției, ministrul Energiei și directorul Energocom au venit astăzi la Parlament pentru audieri.

Reprezentanții MAN au subliniat că majorarea tarifelor afectează direct nivelul de trai al populației și au reiterat necesitatea unor soluții reale pentru reducerea poverii financiare asupra cetățenilor.

 

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026