Președintele MAN, Ion Ceban: „Reforma APL propusă de PAS vine să lichideze 600 de primării. O asemenea decizie trebuie supusă unui REFERENDUM național”

photo_2026-02-24_10-27-10

Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) se pronunță împotriva planului guvernării PAS de reorganizare administrativ-teritorială, care duce la lichidarea a circa 600 de primării din Republica Moldova.

Declarația a fost făcută, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele partidului MAN, Ion Ceban, care a atras atenția asupra riscurilor majore pe care această reformă le implică pentru democrația locală și pentru viitorul satelor și orașelor din țară.

▪️Reforma propusă de PAS – fără documente clare și fără consens public
MAN constată că, până la această etapă, guvernarea nu a prezentat un document fundamentat care să explice:
– de ce este necesară lichidarea a 600 de primării;
– cum vor funcționa localitățile rămase fără primar și fără primărie;
– ce garanții au cetățenii că serviciile publice vor fi mai accesibile și mai eficiente.

„Un sat fără primărie, fără primar și fără instituții locale este un sat condamnat la dispariție”, a declarat Ion Ceban în cadrul conferinței.

Potrivit liderului MAN, în lipsa unor analize transparente și a unui dialog real cu primarii și cetățenii, reforma riscă să conducă la depopularea accelerată a localităților și la îndepărtarea serviciilor publice de oameni.

▪️Presiuni asupra primarilor și simularea consultărilor
În cadrul conferinței, Ion Ceban a semnalat existența unor presiuni asupra primarilor pentru a accepta așa-numita „amalgamare voluntară”, în condițiile în care finanțarea ar putea fi condiționată de acceptarea acestei reforme.

„O reformă autentică a administrației publice locale nu poate fi realizată prin grabă, presiuni sau decizii impuse de la centru. Este nevoie de dialog real și de consens larg în societate”, a subliniat președintele MAN.

Totodată, Ion Ceban a amintit că și oficialii Uniunii Europene au subliniat recent necesitatea unui proces transparent, bazat pe consultări reale cu cetățenii și administrația locală.

▪️MAN propune organizarea unui referendum național
În acest context, Partidul Mișcarea Alternativă Națională anunță inițierea demersurilor pentru organizarea unui referendum național privind reforma administrației publice locale.

Potrivit lui Ion Ceban, doar cetățenii au dreptul să decidă dacă susțin sau nu reorganizarea administrativ-teritorială în forma propusă de guvernare.

„Lichidarea sau reorganizarea localităților nu poate fi decisă peste capul oamenilor. O asemenea schimbare trebuie validată prin referendum, la nivel național și, ulterior, acolo unde este cazul, prin referendum local”, a declarat acesta.

Mișcarea Alternativa Națională va lansa în perioada următoare o campanie națională de informare privind consecințele reformei și va invita toate partidele de opoziție să susțină inițiativa referendumului.

Ion Ceban a subliniat că, potrivit cadrului legal, este nevoie de susținerea a cel puțin o treime din numărul deputaților pentru declanșarea unui referendum, iar opoziția are posibilitatea reală de a coagula aceste voturi dacă există voință politică.

▪️Reforma trebuie făcută cu oamenii și pentru oameni
MAN susține necesitatea modernizării și consolidării administrației publice locale, însă subliniază că acest proces trebuie să fie orientat spre întărirea primăriilor, nu spre lichidarea lor.

„Republica Moldova are nevoie de comunități puternice și de instituții locale funcționale, nu de sate transformate în simple puncte pe hartă. Orice reformă trebuie făcută cu oamenii și pentru oameni, nu împotriva lor”, se arată în poziția exprimată de președintele MAN.

Declarația  Partidului Mișcarea Alternativa Națională cu privire la deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valorile fundamentale”

16 iunie 2026

Gaik Vartanean, la tribuna Parlamentului: „Legea privind mass-media trebuie să protejeze presa de guverne, nu să o treacă sub controlul unui minister”

11 iunie 2026

Mii de euro și proceduri complicate: MAN propune un mecanism de sprijin pentru repatrierea moldovenilor decedați în străinătate

11 iunie 2026

MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate pe domeniul public

10 iunie 2026

Angela Cutasevici, în Carolina de Nord: „Schimbul de bune practici este esențial pentru consolidarea instituțiilor”

9 iunie 2026

Gaik Vartanean, la Festivalul Democrației: „Incluziunea minorităților naționale este o condiție pentru coeziunea socială”

8 iunie 2026

Deputata Olga Ursu a participat, în Muntenegru, la o reuniune regională despre reformele europene și rolul partidelor politice în procesul de aderare la UE

8 iunie 2026

Deputatul MAN, Gaik Vartanean, în dialog cu Marta Kos: „Integrarea europeană nu poate fi transformată într-un proiect politic al unui singur partid”

5 iunie 2026

Angela Cutasevici, întrevederi la Washington: „Parteneriatul cu SUA rămâne esențial pentru securitatea și parcursul european al Republicii Moldova”

5 iunie 2026

Declarația președintelui Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, privind deschiderea primului capitol de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

4 iunie 2026