Petru Grecu, președintele Tinerilor MAN: „Cerem politici bazate pe calcule reale, nu pe campanii electorale”

photo_2026-04-08_10-17-39

Președintele Tinerilor MAN, Petru Grecu, a declarat în cadrul acțiunii organizate în fața Guvernului că stoparea programului „Prima Casă” lovește direct în tinerii care își doreau să rămână în Republica Moldova și să își construiască aici un viitor.

Potrivit lui, programul a fost menținut artificial până la alegeri, iar ulterior a fost oprit, în timp ce mulți tineri și-au depus dosarele, și-au făcut planuri și și-au pus speranțele în acest mecanism.

„Guvernarea a petrecut pe ultimul drum programul „Prima Casă”. Acest program nu a murit astăzi, ci imediat după alegeri. Tinerii nu pleacă din capriciu, ci pentru că nu își permit să cumpere o locuință și nu își pot construi un viitor aici, în Republica Moldova. Nu cerem imposibilul, cerem o șansă de a rămâne acasă”, a declarat Petru Grecu.

El a cerut autorităților politici bazate pe calcule reale, nu pe campanii electorale, precum și mai multă claritate, respect și stabilitate pentru tineri.

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026