Partidul MAN felicită colegii și partenerii din România pentru succesul obținut la alegerile pentru Parlamentul European


Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) aduce felicitări colegilor și partenerilor noștri din România, Partidul Social Democrat, pentru scorul remarcabil obținut la alegerile pentru Parlamentul European, care au avut loc pe data de 9 iunie. Felicităm, de asemenea, locuitorii Republicii Moldova care dețin pașapoarte românești și care au dat dovadă de responsabilitate, participând masiv la urnele de vot la toate cele 52 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova.

În ultimele două săptămâni, MAN s-a implicat activ în campania de informare a cetățenilor cu privire la importanța acestui scrutin și necesitatea prezenței la vot. Sub mesajul campaniei noastre – „România susține Republica Moldova, noi susținem România la alegerile europarlamentare” – am subliniat importanța ca partenerii noștri să fie bine reprezentați în Parlamentul European.

Echipa MAN s-a mobilizat atât în Chișinău, suburbii, cât și în localitățile din întreaga țară. MAN a susținut partenerii săi din România, Partidul Social Democrat (PSD), care a fost în alianță cu Partidul Național Liberal (PNL) pe buletinul de vot. În această perioadă, peste 260 de membri ai Partidului MAN au reușit să ajungă la un număr mare de oameni pentru a-i îndemna să iasă la vot. Ne-am bucurat să vedem un număr record de participanți la aceste alegeri – peste 56 de mii de cetățeni cu pașapoarte românești au votat.

Comparativ cu scrutinul din 2019, în 2024, în Republica Moldova, s-au înregistrat cu 19.454 voturi mai multe, adică cu aproape 50% mai multe, dintre care jumătate în Chișinău.

În aceste două săptămâni, echipa MAN a realizat următoarele:

– A distribuit peste 150.000 de ziare în toate localitățile țării;
– A organizat întruniri și discuții cu cetățenii în peste 100 de instituții din Chișinău (școli, spitale, instituții sociale etc.), unde au participat cetățeni cu pașapoarte românești;
– A discutat direct cu circa 7000 de oameni din 179 de instituții și cu zeci de mii de oameni în teren.

Din discuțiile cu cetățenii în aceste două săptămâni, am constatat că oamenii cunoșteau foarte puțin despre alegerile europarlamentare. Practic, doar 1 persoană din 10 știa ceva despre acest scrutin, dar nu cunoștea când are loc și unde poate vota.

Prin materialul informativ pregătit de Partidul MAN și distribuit, am informat cetățenii despre secțiile de votare, locațiile, documentele necesare pentru vot, importanța participării la alegerile pentru Parlamentul European și echipa partenerilor noștri din România – PSD, care a susținut și continuă să susțină Republica Moldova prin multiple proiecte, inclusiv finanțarea proiectului „Satul European” și proiectele realizate în Chișinău.

Guvernul României este cel mai aprig avocat al Republicii Moldova în parcursul său european. Este important ca vocea noastră să fie auzită în Parlamentul European prin reprezentanți care susțin Republica Moldova. Deputații români sunt avocații Republicii Moldova în Parlamentul European și ne pot asigura realizarea aspirațiilor noastre de integrare europeană. MAN este un partid cu doctrină social-democrată de tip european, susținând parcursul european al Republicii Moldova și identificându-se cu valorile și principiile Partidului Socialiștilor Europeni din Parlamentul European.

În continuare, ne propunem să colaborăm și să realizăm proiecte pentru oameni. Mulțumim tuturor cetățenilor care ne-au primit, ne-au ascultat și au fost receptivi. Această mobilizare demonstrează încă o dată că putem schimba lucrurile în bine împreună.

Partidul Mișcarea Alternativa Națională are o echipă profesionistă care știe și poate să muncească pentru dezvoltarea țării și pentru binele oamenilor. În aceste zile, pentru toată lumea a devenit clar cine sunt adevărații parteneri.

Felicităm colegii noștri din România care au câștigat în alegerile europarlamentare din 9 iunie. Le urăm succes și vom continua să colaborăm.

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026