Opoziția sesizează Comisia de la Veneția privind reforma amalgamării: „Autonomia locală este pusă în pericol”
03 aprilie 2026
Reprezentanții opoziției parlamentare, inclusiv Partidul Mișcarea Alternativa Națională, au solicitat Comisiei de la Veneția să examineze proiectul de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, promovat de PAS.
Potrivit opoziției, proiectul guvernării a fost promovat fără un consens real cu autoritățile publice locale și conține prevederi care reduc reprezentativitatea, slăbesc mecanismele de consultare și permit derogări ce pot deschide calea unor decizii arbitrare.
Deputații avertizează că modificările propuse contravin principiilor autonomiei locale și pot afecta direct legitimitatea deciziilor luate la nivel local.
Totodată, opoziția subliniază că și CALM, o structură reprezentativă importantă a administrației publice locale, nu susține proiectul în forma actuală, semnalând riscuri pentru democrația locală și ingerințe politice.
În același timp, opoziția insistă că o reformă cu un impact atât de mare asupra organizării administrativ-teritoriale a țării nu poate fi făcută fără un consens național larg, astfel încât o asemenea decizie trebuie să beneficieze de legitimitate democratică reală.
Prin urmare, opoziția consideră că expertiza Comisiei de la Veneția este esențială pentru a asigura conformitatea reformei cu standardele europene și pentru a preveni eventuale derapaje de la principiile democratice.
MAN va continua să monitorizeze atent acest proces și să apere dreptul comunităților locale de a decide în mod liber asupra propriului viitor


