„Coridorul rușinii” la Parlament: MAN cere intervenții urgente în criza carburanților

photo_2026-04-02_11-07-32

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a organizat, în fața Parlamentului Republicii Moldova, acțiunea „Coridorul rușinii” – un mesaj direct adresat guvernării, acuzată de lipsă de reacție în fața crizei carburanților.

MAN atrage atenția că, în ultimele săptămâni, prețurile la benzină și motorină au crescut accelerat, iar piața funcționează într-un climat de incertitudine totală. În lipsa unor măsuri clare, cetățenii sunt lăsați să suporte singuri costurile scumpirilor.

„Nu este vorba despre o criză inevitabilă, ci despre o lipsă de acțiune. Guvernarea a avut toate pârghiile să intervină, dar a ales să nu o facă. Oamenii nu mai pot aștepta explicații, au nevoie de soluții”, au declarat reprezentanții MAN.

Formațiunea subliniază că, în alte state europene, autoritățile au intervenit pentru a reduce impactul crizei asupra populației, în timp ce în Republica Moldova lipsesc măsuri eficiente de protecție economică.

MAN consideră că situația actuală ridică semne serioase de întrebare privind capacitatea și voința guvernării de a gestiona problemele reale ale societății.

În acest context, Mișcarea Alternativa Națională solicită:

▪️reducerea sau suspendarea temporară a accizelor la combustibil
▪️aplicarea unei cote TVA speciale pentru carburanți
▪️control mai strict al pieței și combaterea practicilor speculative
▪️sprijin economic direct pentru transportatori, agricultori și administrațiile locale
▪️transparență privind veniturile bugetare din TVA și accize aplicate produselor petroliere
▪️prezentarea măsurilor concrete pentru atenuarea impactului scumpirilor

„Astăzi, fiecare drum la benzinărie a devenit o incertitudine. Nu știi dacă găsești combustibil și nu știi la ce preț. Aceasta este realitatea pe care o trăiesc oamenii. Întrebarea este simplă: cât timp mai poate continua această situație?”, au subliniat participanții la acțiunea de protest.

MAN cere autorităților să renunțe la pasivitate și să vină urgent cu soluții concrete pentru protejarea cetățenilor și pentru stabilizarea pieței carburanților.

 

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici critică eliminarea scutirii majorate pentru categoriile vulnerabile

10 septembrie 2026

Olga Ursu, către ministra Finanțelor: „Cât va fi, în realitate, deficitul bugetar în 2027?”

10 septembrie 2026

Deputata MAN, Angela Cutasevici, solicită Guvernului un program național de redresare demografică

4 septembrie 2026

Deputata Olga Ursu: Modificarea bugetului nu poate fi făcută prin improvizații și cu termene schimbate peste noapte

4 septembrie 2026

Olga Ursu cere transparență privind finanțările prin ODA: „Proiectele trebuie selectate după impact, nu după viteză”

3 septembrie 2026