Oamenii au plătit prea mult: MAN cere recalcularea facturilor și sancționarea vinovaților pentru tarifele prea mari

IMG_20260206_142348_285

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a depus denunțuri oficiale la Procuratura Generală și la Centrul Național Anticorupție (CNA) împotriva conducerii ANRE și Energocom, pe subiectul tarifelor exagerate la energie electrică și gaze, care au împovărat grav populația.

Reprezentanții MAN solicită investigarea completă a tuturor ilegalităților și a eventualelor scheme de furt comise în procesul de stabilire și menținere a tarifelor, inclusiv deciziile care au dus la acumularea unor surplusuri financiare nejustificate pe spatele consumatorilor.

Totodată, MAN cere tragerea la răspundere penală a tuturor factorilor de decizie care au contribuit direct sau indirect la aceste abuzuri, indiferent de funcția sau statutul pe care îl dețin.

Un punct esențial al demersului îl constituie recalcularea tarifelor pentru toți cetățenii și eliminarea integrală a surplusurilor încasate ilegal. MAN solicită ca aceste sume să fie compensate începând chiar cu următoarea factură, astfel încât oamenii să primească facturi aproape de zero, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil tehnic, surplusurile să fie eșalonate și restituite pe parcursul întregului an, până la recuperarea completă a banilor.

Mișcarea Alternativa Națională subliniază că oamenii nu trebuie să plătească pentru incompetența, lipsa de transparență sau eventualele abuzuri ale autorităților, iar instituțiile statului sunt obligate să intervină rapid și ferm în apărarea interesului public.

MAN va monitoriza îndeaproape reacția Procuraturii și a CNA și va informa constant opinia publică despre evoluția acestui caz.

Deputata Angela Cutasevici: „Chișinăul continuă să se dezvolte și să investească în infrastructură și servicii publice, în pofida constrângerilor financiare”

13 noiembrie 2026

Deputata MAN Olga Ursu, la reuniunea APCEMN de la Erevan: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste 30%. O nouă povară pentru familiile din Moldova”

12 noiembrie 2026

Angela Cutasevici: „Scumpirile afectează tot mai grav bugetele familiilor. Pensiile și salariile trebuie ajustate la costul real al vieții”

10 noiembrie 2026

Gaik Vartanean: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect național comun, nu monopolul unui singur partid politic”

10 noiembrie 2026

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026