Mișcarea Alternativa Națională  – prezentă în toate raioanele Republicii Moldova pentru dialog cu cetățenii

Echipa Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a desfășurat o amplă serie de discuții și întâlniri cu cetățenii din întreaga țară, mergând în toate raioanele Republicii Moldova.

MAN s-a angajat într-un dialog direct și sincer cu oamenii din țara noastră, ascultând îngrijorările, problemele și sugestiile lor.

„Această interacțiune directă ne permite să înțelegem mai bine nevoile și aspirațiile cetățenilor și să le reprezentăm mai eficient interesele în cadrul activităților noastre politice. Echipa MAN se mărește, iar pentru aceasta vă suntem profund recunoscători tuturor pentru încrederea acordată și pentru dialogul constructiv”, a declarat președintele MAN, Ion Ceban.

Credem cu tărie în puterea și potențialul fiecărui cetățean și suntem convinși că, prin implicarea activă a fiecăruia dintre noi, putem contribui la construirea unui viitor mai bun pentru țara noastră.

Gaik Vartanean: PAS promite 6,5 miliarde pentru reforma APL, dar în buget sunt prevazute doar 170 de milioane PAS promovează reforma administrativ-teritorială cu promisiunea a 6,5 miliarde de lei, însă pentru acest an în buget sunt prevăzute doar 170 de milioane, a declarat deputatul MAN, Gaik Vartanean, în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul susține că diferența dintre sumele anunțate public și finanțarea reală arată că primăriilor li se cer decizii imediate, în timp ce banii sunt promiși pentru anii următori. „Volumul real al banilor prevăzuți în bugetul este de doar 170 de milioane de lei dar au promis aproape 6,5 miliarde. PAS le spune oamenilor una, iar când vine vorba de fapte apar imediat discrepanțe serioase. La prezentări – slide-uri frumoase. În buget – cu totul alte cifre”, a declarat Gaik Vartanean. Deputatul a precizat că cele 6,5 miliarde de lei sunt preconizate pentru perioada 2026–2030, ceea ce ar însemna, în medie, circa 1,3 miliarde de lei anual. Pentru 2026 însă sunt prevăzute doar 170 de milioane, de aproape opt ori mai puțin. „Primăriilor li se cere să se unească acum, să adopte decizii, să organizeze adunări și să convingă oamenii, iar banii sunt promiși mai târziu, fără garanția că vor exista în bugetele viitoare. Este clasica pisică în sac: acțiunea acum, plata poate cândva”, a subliniat parlamentarul. Gaik Vartanean a acuzat guvernarea că transformă procesul de comasare într-o campanie de „autolichidare” a primăriilor, bazată pe promisiuni financiare care nu sunt garantate juridic pe termen lung. Totodată, el a criticat faptul că miliardele sunt promise pentru reformă în timp ce, potrivit deputatului, nu sunt identificate resurse suficiente pentru majorarea salariilor profesorilor și ale altor categorii de bugetari. „Oamenii trebuie să înțeleagă clar că sunt mințiți. Promit una – fac alta. Vorbesc despre miliarde, dar alocă milioane. Cer comasarea acum și promit banii mai târziu. Reforma administrației publice locale este necesară, dar o reformă care începe cu cifre frumoase și se termină cu un buget gol nu este reformă. Este imitație”, a declarat Gaik Vartanean.

24 august 2026

MAN, bilanț după prima sesiune din 2026: inițiative legislative, zeci de amendamente și sute de întâlniri cu cetățenii

6 august 2026

Gaik Vartanean: Chișinăul a construit un sistem educațional performant, iar PAS vrea să îl preia prin reforma „Restart”

30 iulie 2026

Angela Cutasevici: Reforma „Restart în educație” centralizează sistemul, dar nu rezolvă lipsa profesorilor, salariile mici și problemele reale ale școlilor

30 iulie 2026

Olga Ursu, despre reforma „Restart în educație”: PAS nu extinde programele educaționale în țară, ci preia școlile și resursele Chișinăului

30 iulie 2026

Angela Cutasevici: Ce va îmbunătăți concret reforma „Restart în educație” în municipiul Chișinău?

30 iulie 2026

Deputata Olga Ursu către Dan Perciun: De ce Guvernul ia resursele Chișinăului, dar nu extinde grupele cu program prelungit la nivel național?

30 iulie 2026

Olga Ursu, către ministrul Educației: Dacă Chișinăul are cele mai bune rezultate, de ce Guvernul îi preia școlile?

30 iulie 2026

Deputata Olga Ursu: PAS recurge din nou la schema „Von Hebel” și modifică legi pe ascuns

28 iulie 2026

MAN solicită măsuri urgente pentru reducerea tarifelor la gazele naturale

28 iulie 2026