Mișcarea Alternativa Națională: „Alegerile parlamentare din 28 septembrie trebuie să fie corecte, transparente și democratice”

photo_2025-04-17_20-14-08

Deputatul și membrul Biroului Național al Mișcării Alternativa Națională, Gaik Vartanean, atrage atenția asupra modului în care actuala guvernare a gestionat anunțarea datei alegerilor parlamentare. Deși societatea și partidele politice așteptau claritate, autoritățile au tergiversat nejustificat luarea unei decizii, punând în dificultate nu doar actorii politici, dar și misiunile internaționale de observare.

„Am fost nevoit să înregistrez două proiecte de hotărâre – unul pentru 27 iulie, altul pentru 28 septembrie – tocmai pentru că nu exista un răspuns oficial. Timp de săptămâni, nimeni nu știa când vor avea loc alegerile”, a declarat Gaik Vartanean.

În pofida modului defectuos în care s-a ajuns la stabilirea datei scrutinului, acum este clar: pe 28 septembrie, cetățenii Republicii Moldova vor avea ocazia să-și exprime opinia în raport cu cei patru ani de guvernare.

„Va fi ziua în care oamenii vor decide dacă actuala putere a oferit sau nu rezultate reale în economie, în justiție și în respectarea drepturilor cetățenești. Dacă acuzațiile grave la adresa guvernului, inclusiv legate de capturarea justiției, nu vor fi clarificate în următoarele luni, cetățenii vor merge la vot cu convingerea că așa-zisele reforme au fost, de fapt, o diversiune”, afirmă deputatul.

Mișcarea Alternativa Națională reiterează importanța respectării principiilor democratice și cere organizarea unui scrutin corect, fără corupție electorală, fără manipulare și fără falsificări, în special în secțiile de votare din diaspora. Transparența procesului electoral trebuie să fie o prioritate, iar suspiciunile legate de lipsa de acces la logurile de vot din alegerile precedente trebuie investigate.

„Pe 28 septembrie, oamenii vor răspunde dacă acceptă limitarea libertăților, împărțirea pe criterii lingvistice și hărțuirea celor care gândesc diferit. De aceea, fac apel la un proces electoral deschis, corect și echitabil, în care poporul să poată decide liber viitorul Republicii Moldova”, a mai adăugat Gaik Vartanean.

MAN consideră că Republica Moldova are nevoie de o guvernare responsabilă, care respectă legea, apără drepturile oamenilor și construiește un viitor demn pentru toți.

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026