MAN cheamă la boicotarea „alegerilor” compromise din comuna Bubuieci

 

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) condamnă ferm decizia Comisiei Electorale Centrale de a organiza votarea repetată pentru funcția de primar al comunei Bubuieci, în absența candidatului nostru, Leonid Umaneț.

Prin votul ilegal al celor șase membri desemnați de Partidul Acțiune și Solidaritate, CEC a invalidat rezultatele alegerilor din noiembrie 2023. Această decizie arbitrară a anulat victoria clară a candidatului nostru, Leonid Umaneț, care l-a devansat în turul doi pe candidatul PAS. Decizia de a organiza votarea repetată nu doar că încalcă procedurile legale, dar și ignoră contestațiile care sunt în curs de examinare în instanțele de judecată referitoare la anularea rezultatelor scrutinului din noiembrie. Să nu uităm că și la Curtea Constituțională a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

Observăm cu îngrijorare și o interferență politică în procesul de justiție, epxrimată prin tărăgănarea intenționată a examinării contestației noastre. Dosarul este pasat între trei judecători, care s-au abținut succesiv de la examinare, ceea ce pare să fie o încercare de a evita suspendarea alegerilor repetate stabilite pentru data de 11 februarie 2024.

MAN subliniază că doar după soluționarea definitivă și irevocabilă a tuturor dosarelor în curs, CEC ar avea dreptul legal de a iniția orice acțiuni electorale.

În acest context, facem apel la alegători să boicoteze această tentativă ilegală de votare. Îndemnăm candidații la funcția de primar să își retragă candidaturile din aceste „alegeri” compromise și solicităm tuturor actorilor electorali să aștepte deciziile instanțelor de judecată. În cazul unei soluții legale favorabile în instanță, solicităm organizarea unor noi alegeri, transparente și echitabile, la care să participe toți candidații eligibili, inclusiv reprezentantul MAN.

Reamintim că Leonid Umaneț, primarul ales în luna noiembrie, îndeplinește toate condițiile legale și procedurale pentru a candida și pentru a deține funcția de primar. Certificatul său de studii a fost prezentat atât în instanță, cât și la CEC. A fost înregistrat de organele electorale conform legislației în vigoare și Leonid Umaneț a desfășurat o campanie electorală corectă și în conformitate cu legea.

MAN își exprimă unitatea cu locuitorii din Bubuieci care, prin protestele lor, au demonstrat atașamentul față de principiile unui stat de drept și ale democrației.

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026

Scumpirile și facturile îi apasă pe oameni. Gaik Vartanean a discutat cu locuitorii din Copanca

4 octombrie 2026

Ion Ceban: „Consiliul de Securitate trebuie convocat imediat. Securitatea și viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc”

3 octombrie 2026