MAN, bilanț după prima sesiune din 2026: inițiative legislative, zeci de amendamente și sute de întâlniri cu cetățenii

IMG_20260806_142913_176

 

Deputații Mișcării Alternativa Națională (MAN) au încheiat prima sesiune ordinară din 2026 cu mai multe inițiative legislative, zeci de amendamente la proiectele examinate de Parlament, numeroase interpelări și demersuri adresate instituțiilor statului, precum și sute de audiențe cu cetățeni din întreaga țară.

Activitatea parlamentarilor MAN s-a concentrat atât pe elaborarea și îmbunătățirea legislației, cât și pe exercitarea controlului parlamentar, apărarea autonomiei locale și promovarea problemelor semnalate de cetățeni și autoritățile publice locale.

Pe parcursul sesiunii, deputații MAN au înaintat mai multe inițiative legislative menite să soluționeze probleme concrete și să îmbunătățească cadrul legal. Printre acestea se numără proiectul de lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân, care propune reguli clare pentru identificarea, evacuarea și gestionarea automobilelor abandonate.

O altă inițiativă vizează repatrierea cetățenilor Republicii Moldova decedați peste hotare și prevede soluții de sprijin pentru familiile care se confruntă cu cheltuieli mari și proceduri complicate în asemenea situații.

De asemenea, deputații MAN au înaintat proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ referitor la reforma administrației publice locale și trecerea instituțiilor de învățământ din subordinea autorităților publice locale în subordinea Ministerului Educației. Inițiativa urmărește consultarea directă a cetățenilor asupra unor reforme care afectează organizarea comunităților, autonomia locală și administrarea sistemului educațional.

Toate aceste inițiative se află în examinare, însă promovarea lor este blocată de majoritatea parlamentară PAS.

În cadrul dezbaterilor, deputații MAN au înaintat peste 40 de amendamente în domenii precum educația, sănătatea, protecția socială, administrația publică locală, gestionarea banilor și patrimoniului public și apărarea autonomiei locale.

Prin interpelări, demersuri, audieri și solicitări oficiale, parlamentarii MAN au solicitat explicații Guvernului și instituțiilor statului privind decizii controversate, utilizarea resurselor publice și problemele semnalate de cetățeni.

Totodată, deputații MAN au organizat constant conferințe de presă prin care au adus în atenția publică probleme ignorate de guvernare și au semnalat abuzuri, încălcări și decizii ale PAS considerate contrare interesului cetățenilor.

Echipa MAN din Parlament a avut, de asemenea, întrevederi cu ambasadori, diplomați și oficiali externi, în cadrul cărora au fost discutate situația politică și social-economică din Republica Moldova, reformele promovate de guvernare, respectarea principiilor democratice și autonomia administrației publice locale.

Un capitol important l-a constituit dialogul direct cu oamenii. Deputații MAN au desfășurat circa 200 de audiențe cu cetățenii, atât în municipiul Chișinău cât și în localitățile țării, iar problemele semnalate au fost transformate în demersuri, interpelări, amendamente și inițiative legislative.

MAN a folosit și va continua să utilizeze toate instrumentele parlamentare disponibile pentru a apăra interesele cetățenilor, a cere transparență din partea guvernării și a propune soluții concrete la problemele oamenilor.

Deputații urmează să se întrunească în ședință extraordinară pe 24 august pentru a examina în lectura a doua o serie de inițiative legislative.

Olga Ursu: Statul a cheltuit 16 milioane de lei pentru evaluarea patrimoniului CFM, dar nu știe cât valorează activele din stânga Nistrului

17 septembrie 2026

MAN a propus un ajutor de 1.000 de lei pentru alimentația copiilor de până la un an din familiile vulnerabile. PAS a respins propunerea

17 septembrie 2026

Olga Ursu: Guvernarea majorează taxele, iar nota de plată o vor achita din nou oamenii

15 septembrie 2026

Andrei Pavaloi cere un program național pentru menținerea tinerilor profesori în sistem: „Indemnizațiile nu opresc exodul din educație”

14 septembrie 2026

🔴 Angela Cutasevici: După tragedia de la Măgdăcești, statul nu mai are dreptul să invoce scuze. Sistemul a eșuat și continuă să coste vieți

13 septembrie 2026

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026