MAN a protestat în fața Parlamentului împotriva reformei „Restart în educație”: „Școala trebuie să rămână în slujba comunităților, nu a controlului politic”

IMG_20260702_133900_700

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN), alături de viceprimari ai municipiului Chișinău, specialiști din domeniul educației, directori de instituții de învățământ, părinți și consilieri municipali, au protestat în fața Parlamentului împotriva proiectului de reformă „Restart în educație”, promovat de Ministerul Educației și Cercetării.

Participanții au susținut că proiectul urmărește centralizarea administrării instituțiilor de învățământ, diminuarea autonomiei autorităților publice locale și afectarea unor programe educaționale dezvoltate în ultimii ani la nivel local.

Deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că reforma nu răspunde problemelor reale din sistemul educațional, precum salarizarea cadrelor didactice, condițiile din școli sau investițiile în infrastructură.

„Școala într-o localitate este inima acelei localități. Atunci când este închisă o școală, moare această localitate.”

Viceprimara municipiului Chișinău, Olesea Pșenițchi, a avertizat că proiectul are și consecințe financiare importante pentru autoritățile locale, estimând că municipiul Chișinău riscă să piardă aproximativ două miliarde de lei în următorii patru ani prin diminuarea cotei din impozitul pe venit al persoanelor fizice.

Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a subliniat că Ministerul Educației trebuie să elaboreze politici publice, iar administrarea școlilor trebuie să rămână în responsabilitatea autorităților publice locale, care cunosc cel mai bine necesitățile comunităților.

Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra, Veronica Ceban, a atras atenția asupra riscurilor pe care reforma le poate genera pentru autonomia instituțiilor de învățământ și pentru continuitatea unor servicii importante destinate elevilor.

„Educația are nevoie de reforme care inspiră încredere și claritate, nu incertitudine.”

 

În numele părinților, Irina Trifan a criticat lipsa consultărilor publice și a întrebat care sunt beneficiile concrete ale reformei pentru elevii din municipiul Chișinău, în condițiile în care rezultatele acestora la examenele naționale sunt printre cele mai bune din țară.

 

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, a declarat că proiectul urmărește extinderea controlului administrativ asupra școlilor prin intermediul noilor agenții teritoriale și a cerut ca reforma să fie elaborată împreună cu profesorii, managerii instituțiilor de învățământ, părinții și autoritățile publice locale.

 

În cadrul acțiunii a luat cuvântul și consilierul în cabinetul primarului municipiului Chișinău, Ion Bulgac, care a criticat prioritățile guvernării, acuzând autoritățile că neglijează patrimoniul cultural, în timp ce promovează reforme de centralizare.

„Preocuparea voastră este să faceți liste negre cu artiști, în timp ce Filarmonica, Circul și alte instituții culturale importante sunt lăsate în paragină.”

Participanții la protest au cerut retragerea proiectului „Restart în educație” în forma actuală și organizarea unor consultări reale cu profesorii, directorii de instituții, părinții, experții din domeniu și autoritățile publice locale, astfel încât orice reformă să fie construită în interesul elevilor și al sistemului educațional.

 

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026

Scumpirile și facturile îi apasă pe oameni. Gaik Vartanean a discutat cu locuitorii din Copanca

4 octombrie 2026

Ion Ceban: „Consiliul de Securitate trebuie convocat imediat. Securitatea și viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc”

3 octombrie 2026