Ion Ceban: Echipa MAN este unica, de la independență încoace, care și-a realizat angajamentele la așa cote

photo_2023-10-23_11-29-21

Echipa Partidului MAN este unica din istoria recentă a Republicii Moldova, care și-a realizat, în mare măsură, angajamentele făcute în fața oamenilor. Candidații care reprezintă MAN sunt singurii care, în patru ani de mandat, și-au onorat promisiunile, lucru nemaiîntâlnit până acum. Declarația a fost făcută de liderul MAN, Ion Ceban, în cadrul prezentării programului de administrare al formațiunii pentru mun. Chișinău.

” Alături de o echipă cu experiență și motivată de a schimba lucrurile, o echipă perseverentă, care este cu adevărat pentru oraș, responsabilă pentru tot ceea ce face, am muncit și ne-am implicat gospodărește, alături de locuitori, care au fost cei mai mari susținători. Rezultatele și lucrurile făcute vorbesc pentru noi, cele începute trebuie să continue, vom finaliza toate proiectele inițiate și vom lansa multe alte obiective noi pentru Chișinău și locuitorii săi. MAN este o echipa profesionistă, care a demonstrat că poate administra eficient Chișinăul. Am trecut prin trei crize cu acești oameni, care își fac datoria. Știm cum să dezvoltăm orașul până în 2025, 2030 și 2035. Sunt mii de proiecte realizate în Chișinău și fiecare locuitor poate consulta aceste proiecte, ele sunt publice. Planurile sunt elaborate de experți naționali și internaționali, oameni care s-au dedicat pentru a realiza aceste documente. Concurenții care promit multe lucruri trebuie să se documenteze din proiectele pe care noi le-am realizat”, a declarat Ion Ceban.

Ion Ceban a reamintit despre cele peste 30 de planuri și strategii de dezvoltare care au fost elaborate pe fiecare domeniu. Toate documentele definesc viziunea de lungă durată privind dezvoltarea orașului, iar astfel de planuri nu se mai regăsesc în nicio altă localitate.

”Planurile noastre pentru dezvoltarea Chișinăului, sunt mari în diverse domenii, știm ce avem de facut în capitală și suburbiile capitalei, știm prognoza bugetară și cum putem planifica lucrurile și toate se fac în echipă. Echipa MAN are dezvoltate planuri, stabiliți indicatori și avem create viziuni pe mulți ani înainte în fiecare domeniu. Avem viziuni pe fiecare sector, pe fiecare stradă. Avem viziune de dezvoltare a orașului pentru mulți ani înainte, iar în cele ce urmează am setat împreună cu echipa MAN un program realist pentru următorii ani, care poate să fie și va fi realizat de echipa MAN”, a mai precizat Ion Ceban.

Liderul MAN susține că și pentru următorul mandat la primărie este gata să demonstreze că faptele vorbesc de la sine.

”Suntem gata, imediat a doua zi după 5 noiembrie, să continuăm să muncim. Chișinăul nu are timp să aștepte. Cunoaștem foarte bine orașul și necesitățile oamenilor. Acum e timpul intervențiilor pe noi străzi, trotuare, curți de bloc, reabilitarea și construcția de noi școli și grădinițe, modernizarea în continuare a instituțiilor medicale, crearea de oportunități pentru ca tinerii să rămână să muncească acasă, să susținem toate categoriile de persoane de la cei mici la cei în etate”, a mai adăugat Ion Ceban.

Proiectul de lege al partidului MAN privind vehiculele abandonate va fi examinat în plenul Parlamentului

21 octombrie 2026

🔴 Echipa MAN continuă discuțiile cu cetățenii din întreaga țară: sărăcie, scumpiri și griji pentru ziua de mâine

18 octombrie 2026

Olga Ursu critică întârzierea prezentării bugetului de stat: „De ce Guvernul încalcă din nou legea?”

15 octombrie 2026

Echipa Partidului MAN a adus un omagiu istoriei Chișinăului cu ocazia Hramului Capitalei

14 octombrie 2026

Mesaj de felicitare al Partidului Mișcarea Alternativă Națională cu ocazia Hramului orașului Chișinău

14 octombrie 2026

Deputata Olga Ursu: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect al întregii societăți, nu al unui singur partid”

13 octombrie 2026

Angela Cutasevici: „Comisia de la Veneția confirmă riscurile semnalate de MAN privind Codul Parlamentului, promovat de PAS”

13 octombrie 2026

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026