Proiectul de lege al partidului MAN privind vehiculele abandonate va fi examinat în plenul Parlamentului

IMG_20261021_180746_583

 

Proiectul de lege privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, elaborat de deputații Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), va fi comasat cu proiectul privind mobilitatea urbană durabilă în Republica Moldova și examinat în plenul Parlamentului.

Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, la insistența deputatei MAN, Olga Ursu.

Astfel, în lectura a doua, proiectul privind mobilitatea urbană durabilă, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va include și prevederile inițiativei legislative propuse de deputații MAN.

Proiectul MAN, înregistrat în Parlament la începutul lunii iunie, urmărește să ofere autorităților publice locale un mecanism clar pentru identificarea, ridicarea, depozitarea, valorificarea sau casarea vehiculelor abandonate pe domeniul public. Inițiativa are drept scop soluționarea problemei vehiculelor abandonate, care ocupă spațiile publice și creează dificultăți pentru locuitori și autoritățile locale.

🔴 Echipa MAN continuă discuțiile cu cetățenii din întreaga țară: sărăcie, scumpiri și griji pentru ziua de mâine

18 octombrie 2026

Olga Ursu critică întârzierea prezentării bugetului de stat: „De ce Guvernul încalcă din nou legea?”

15 octombrie 2026

Echipa Partidului MAN a adus un omagiu istoriei Chișinăului cu ocazia Hramului Capitalei

14 octombrie 2026

Mesaj de felicitare al Partidului Mișcarea Alternativă Națională cu ocazia Hramului orașului Chișinău

14 octombrie 2026

Deputata Olga Ursu: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect al întregii societăți, nu al unui singur partid”

13 octombrie 2026

Angela Cutasevici: „Comisia de la Veneția confirmă riscurile semnalate de MAN privind Codul Parlamentului, promovat de PAS”

13 octombrie 2026

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026