Grigore Bejenaru, vicepreședintele fracțiunii Mișcarea Alternativa Națională (MAN) în CMC: „Dragi cetățeni, întrebați de PAS și PSRM de ce au mințit că vor vota bugetul”

Vicepreședintele fracțiunii Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Grigore Bejenaru, a criticat inacțiunea fracțiunilor PAS și PSRM cu privire la situația bugetului municipal pentru anul 2024, în cadrul unei conferințe de presă organizate de fracțiunea MAN.
„Aduceți-vă aminte că cei 51 de aleși locali v-au promis în campania electorală că vor adopta decizii în folosul Chișinăului. Însă, reprezentanții partidelor, care își amintesc de oameni doar în campanii electorale, imediat după alegeri se concentrează doar pe probleme politice. Evenimentul de ieri a confirmat această teză”, a declarat Bejenaru.

În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, MAN și-a prezentat poziția față de bugetul municipal pentru anul curent, aducând argumente și evidențiind tendințele de modernizare necesare pentru oraș. Cu toate acestea, timp de două zile, reprezentanții PSRM și PAS au promis în fața cetățenilor și a primarilor de suburbii că vor susține proiectul de decizie, dar în final, bugetul nu a fost votat. „Este ciudată această decizie, în special și faptul că PSRM și PAS s-au bucurat că nu a fost votat bugetul. Dragi cetățeni, atunci când îi veți întâlni, să-i întrebați, de ce unele proiecte nu au fost finalizate? De ce au mințit că vor susține bugetul și că se preocupă de cetățenii municipiului Chișinău? Îi preocupă doar scandalurile și jocurile politice”, a adăugat Grigore Bejenaru.

MAN subliniază că această atitudine pune în pericol dezvoltarea și modernizarea Chișinăului, afectând negativ locuitorii orașului și proiectele esențiale pentru infrastructură și serviciile publice.

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026