Gaik Vartanean: Chișinăul a construit un sistem educațional performant, iar PAS vrea să îl preia prin reforma „Restart”

IMG_20260730_162530_859

Ministrul Educației a recunoscut că municipiul Chișinău a dezvoltat unul dintre cele mai performante sisteme educaționale din țară. Cu toate acestea, reforma „Restart în educație” nu preia bunele practici ale municipalității și nu oferă soluții pentru copii și profesori, ci urmărește centralizarea instituțiilor de învățământ în mâinile PAS, susține deputatul MAN, Gaik Vartanean.

Parlamentarul a subliniat că peste 400 de cadre didactice și reprezentanți ai sistemului educațional din capitală s-au pronunțat împotriva reformei și au cerut ca locuitorii municipiului Chișinău să decidă, prin referendum, modul în care aceasta urmează să fie implementată.

Gaik Vartanean a amintit că, în 2023, locuitorii capitalei i-au acordat un nou mandat primarului general, Ion Ceban, apreciind inclusiv modul în care este administrat sistemul educațional municipal. Potrivit deputatului, votul chișinăuienilor și dreptul lor de a decide asupra viitorului școlilor din capitală nu pot fi ignorate de guvernare.

Deputatul MAN a menționat că în Chișinău sunt modernizate școli și grădinițe, sunt finanțate grupele cu program prelungit și sunt dezvoltate servicii educaționale de care copiii din numeroase localități ale țării nu beneficiază, în pofida sprijinului financiar considerabil acordat Guvernului de partenerii externi.

„PAS se află la guvernare de cinci ani și a beneficiat de un sprijin financiar considerabil din partea partenerilor externi. Ce s-a schimbat în sistemul educațional din restul țării? Unde sunt rezultatele?”, a întrebat Gaik Vartanean.

Parlamentarul a cerut ministrului răspunsuri clare privind eliminarea toaletelor din curțile școlilor și extinderea grupelor cu program prelungit în toate localitățile Republicii Moldova.

„După implementarea acestei reforme, vor exista grupe cu program prelungit în toată țara? Da sau nu? Oamenii vor un răspuns concret”, a declarat deputatul MAN.

Gaik Vartanean a subliniat că, dacă Ministerul Educației va ignora solicitările cadrelor didactice și nu se va ajunge la un consens, în perioada următoare va fi organizat un referendum, iar chișinăuienii vor decide singuri soarta sistemului educațional municipal.

Menționăm că primarul general, Ion Ceban, a dispus inițierea procedurilor legale necesare pentru organizarea unui referendum consultativ local privind reforma „Restart în educație”.