Deputatul Gaik Vartanean: „Plecarea PAS este singura șansă pentru schimbarea reală a țării”
21 iulie 2026
Deputatul MAN, Gaik Vartanean, a criticat programul și componența Guvernului condus de Vasile Tofan, afirmând că premierul desemnat nu va avea o marjă reală de acțiune și va conduce doar formal un Executiv alcătuit din oamenii partidului, rudele și apropiații acestora. Potrivit deputatului, dacă precedentul Guvern va rămâne în istorie prin scandalul verișoarelor, actualul Executiv riscă să fie cunoscut pentru nivelul ridicat de nepotism.
Parlamentarul a atras atenția că programul de guvernare conține cifre și termene pentru mediul de afaceri, dar le oferă cetățenilor doar promisiuni vagi. Salariul minim de 10.000 de lei este prevăzut abia pentru 2030, iar pentru pensii, salariile cadrelor medicale și reducerea tarifelor nu sunt indicate majorări sau soluții concrete.
Gaik Vartanean a declarat că funcția de prim-ministru ar trebui să fie asumată de liderul partidului de guvernare, așa cum se practică în majoritatea țărilor europene. PAS preferă să se ascundă în spatele tehnocraților, care aleg să plece atunci când înțeleg situația în care au ajuns.
„Poți schimba prim-miniștrii și guvernele, dar nu și esența PAS: incompetența și lăcomia. Singura posibilitate ca lucrurile să înceapă cu adevărat să se schimbe în bine este plecarea PAS de la guvernare. O cer interesele cetățenilor și ale Republicii Moldova”, a declarat Gaik Vartanean în cadrul ședinței Parlamentului de prezentare și învestire a Guvernului condus de Vasile Tofan.