Deputați ai fracțiunii ALTERNATIVA, aleși președinți ai grupurilor parlamentare de prietenie

default

Deputații fracțiunii ALTERNATIVA, Gaik Vartanean și Olga Ursu, au fost aleși președinți ai grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Armenia și, respectiv, cu Statul Israel.

Gaik Vartanean va conduce Grupul parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Armenia, iar Olga Ursu a fost desemnată în fruntea Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Statul Israel.

Grupurile parlamentare de prietenie au rolul de a dezvolta relațiile bilaterale între parlamentele țărilor partenere, de a promova cooperarea politică, economică, culturală și educațională, precum și de a consolida dialogul între instituțiile statului și comunitățile celor două țări.

Aceste grupuri contribuie la schimbul de experiență legislativă, la promovarea valorilor democratice și la extinderea contactelor între mediile de afaceri, instituțiile publice și societatea civilă.

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026

Scumpirile și facturile îi apasă pe oameni. Gaik Vartanean a discutat cu locuitorii din Copanca

4 octombrie 2026