Deputata Olga Ursu a participat, în Muntenegru, la o reuniune regională despre reformele europene și rolul partidelor politice în procesul de aderare la UE

IMG_20260608_114551_547

 

Deputata Partidului MAN, Olga Ursu, a participat la reuniunea regională „Extinderea care produce rezultate: rolul politic al partidelor în avansarea procesului de aderare la UE”, organizată de Institutul Național Democratic și partenerii săi. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 5-7 iunie, în Muntenegru.

La eveniment au participat deputați și reprezentanți ai partidelor politice din Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina, alături de experți și practicieni europeni. Discuțiile au vizat dimensiunea politică a procesului de aderare la Uniunea Europeană și rolul partidelor politice în promovarea reformelor necesare integrării europene.

Potrivit deputatei, în cadrul reuniunii au mai fost abordate subiecte precum viitorul extinderii UE, asumarea politică a reformelor, consolidarea statului de drept, combaterea corupției, comunicarea procesului de integrare europeană și implicarea cetățenilor în susținerea reformelor.

„Un moment important al discuțiilor l-a constituit intervenția domnului Marko Makovec, reprezentant al Comisiei Europene, DG ENEST, care a vorbit despre viitorul extinderii UE, trecerea de la angajamente la rezultate concrete și despre modul în care poate fi restabilită credibilitatea procesului de extindere”, a precizat Olga Ursu.

De asemenea, sesiunile de lucru au fost dedicate identificării soluțiilor prin care partidele politice și instituțiile publice pot asigura continuitatea reformelor europene, indiferent de ciclurile electorale, și pot consolida asumarea politică a procesului de aderare.

Olga Ursu a subliniat că, pentru Republica Moldova, aceste dezbateri sunt deosebit de relevante în contextul avansării procesului de integrare europeană.

„Aderarea la Uniunea Europeană trebuie să rămână un obiectiv național, susținut prin reforme reale, dialog politic și cooperare instituțională. Uniunea Europeană nu mai reprezintă astăzi doar un proiect economic, ci și un spațiu al securității, stabilității, democrației și oportunităților. Pentru Republica Moldova, integrarea europeană trebuie să însemne instituții mai puternice, un stat de drept funcțional, reziliență în fața provocărilor și o viață mai bună pentru oameni”, a precizat deputata Partidului MAN.

 

Gaik Vartanean, la Festivalul Democrației: „Incluziunea minorităților naționale este o condiție pentru coeziunea socială”

8 iunie 2026

Deputatul MAN, Gaik Vartanean, în dialog cu Marta Kos: „Integrarea europeană nu poate fi transformată într-un proiect politic al unui singur partid”

5 iunie 2026

Angela Cutasevici, întrevederi la Washington: „Parteneriatul cu SUA rămâne esențial pentru securitatea și parcursul european al Republicii Moldova”

5 iunie 2026

Declarația președintelui Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, privind deschiderea primului capitol de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

4 iunie 2026

Partidul MAN solicită audierea președintei CEC privind alegerile din UTA Găgăuzia

4 iunie 2026

MAN cere prezentarea reformei fiscale în Parlament: „Este o reformă care vizează fiecare cetățean”

4 iunie 2026

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

4 iunie 2026

Deputata Angela Cutasevici, la Washington: „Un stat puternic se construiește prin reguli respectate și autorități locale eficiente”

4 iunie 2026

RESPINGEM EXPERIMENTELE PAS PE SEAMA COPIILOR ȘI A CHIȘINĂULUI! REFORMA „RESTART ÎN EDUCAȚIE” ESTE UN ATAC DIRECT LA AUTONOMIA LOCALĂ ȘI LA VIITORUL EDUCAȚIEI PROPUNEM REFERENDUM ȘI CA OAMENII SĂ SE EXPUNĂ!

2 iunie 2026

Ion Ceban, mesaj de Ziua Internațională a Copilului: „Voi sunteți bucuria, speranța, prezentul și viitorul nostru”

1 iunie 2026