Deputata MAN, Angela Cutasevici: Legea amalgamării încalcă normele europene prin lipsa referendumurilor locale

IMG_20260409_181840_713

Deputata MAN, Angela Cutasevici, critică dur proiectul de lege privind amalgamarea localităților, susținând că acesta ignoră angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova. Potrivit parlamentarei, lipsa obligativității unui referendum local transformă consultarea cetățenilor într-o simplă formalitate, încălcând direct Carta Europeană a Autonomiei Locale.

În cadrul dezbaterilor asupra proiectului privind reforma APL, Angela Cutasevici a reamintit că Carta Europeană a Autonomiei Locale, ratificată de Republica Moldova încă din 1997, obligă statul să consulte populația prin referendum ori de câte ori sunt propuse modificări ale limitelor administrativ-teritoriale.

„Articolul 5 din Cartă prevede explicit: modificările limitelor teritoriale nu vor fi făcute fără consultarea prealabilă prin referendum”, a precizat deputata.

Deputata MAN consideră că formula actuală a legii elimină puterea reală de decizie a comunităților.

„În proiectul de astăzi nu este prevăzut referendum local obligatoriu. Asta transformă consultarea într-un exercițiu formal, nu într-un mecanism real de decizie pentru comunități”, a declarat Angela Cutasevici de la tribuna Parlamentului.

Parlamentara le-a cerut autorilor proiectului, reprezentanți ai PAS, explicații clare pentru această omisiune, insistând că orice reformă administrativă trebuie să respecte standardele Consiliului Europei.

„De ce nu a fost inclus în proiect obligativitatea organizării referendumurilor locale?”, a întrebat deputata, subliniind că modernizarea țării nu trebuie să se facă prin subminarea democrației locale.

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026

Scumpirile și facturile îi apasă pe oameni. Gaik Vartanean a discutat cu locuitorii din Copanca

4 octombrie 2026

Ion Ceban: „Consiliul de Securitate trebuie convocat imediat. Securitatea și viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc”

3 octombrie 2026