Blocul ALTERNATIVA a prezentat programul „Viitorul începe de la TINEri” 

inbound6967750525142724789

 

Blocul ALTERNATIVA a lansat un program de amploare dedicat tinerilor din Republica Moldova – „Viitorul începe de la TINEri”. Inițiativa a fost prezentată de aripa tânără a Blocului ALTERNATIVA, în cadrul unei conferințe de presă.

În debut, președintele Organizației de Tineret MAN, Andrei Oțel, a declarat că azi tinerii nu mai cred că își pot construi viitorul acasă, nu mai visează la un copil în plus, iar universitățile pierd generații întregi.

„Vorbim despre o țară care îmbătrânește înainte de a se fi maturizat. Asta este marea dramă a Moldovei. Și acesta este motivul pentru care am construit programul Viitorul începe de la TINEri”, a spus Andrei Oțel.

Blocul ALTERNATIVA a conturat un set de priorități care vor sta la baza programului: crearea unor Centre de Tineret în fiecare raion; crearea unor Hub-uri studențești; acordarea bonusurilor pentru tinerii specialiști care aleg să muncească în mediul rural.

„Prin acest program dedicat implicării active și antreprenoriatului, ne asumăm responsabilitatea de a deschide drumul către un viitor în care tinerii nu doar visează, ci acționează și construiesc”, a precizat Anton Școlnic.

Dan Cernat a menționat faptul că primăria Capitale a reușit să demonstreze ce înseamnă o adevărată investiție în tineri, iar acum echipa Blocului ALTERNATIVA poate să extindă această experiență la nivel de țară:

„În ultimii ani, am reușit să schimbăm profund modul în care este privit sectorul de tineret în Republica Moldova. Dacă în 2019 bugetul municipal alocat pentru tineret era de doar 200 de mii de lei, astăzi vorbim de un buget de 60 de milioane de lei – o creștere de 30 de ori. Este dovada că, atunci când există voință politică, există și resurse pentru a transforma ideile în realitate.”

Pe final de conferință, Ion Bulgac a declarat că „viitorul nu trebuie să se mai negocieze în spatele ușilor închise, iar tinerii trebuie să-și ia locul firesc la masa deciziilor”.

„Statul nu trebuie să mai fie tutore, ci partener al noii generații. Moldova nu mai poate fi țara care își plimbă tinerii prin aeroporturi. Moldova trebuie să devină țara care își construiește viitorul prin forța, curajul și creativitatea tinerilor săi”, a mai spus Ion Bulgac.

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026