Angela Cutasevici: Proiectul privind funcționarea Parlamentului riscă să limiteze rolul opoziției

IMG_20260323_134801_779

Deputata MAN, Angela Cutasevici, a declarat că proiectul privind organizarea și funcționarea Parlamentului trebuie analizat cu maximă atenție, fără grabă, și supus unor consultări reale, care să includă toate opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor.

Potrivit acesteia, este esențial ca Republica Moldova să aibă un Parlament funcțional, în care rolul opoziției să nu fie diminuat, iar contribuțiile tuturor deputaților să fie luate în considerare. Cutasevici a subliniat că opoziția reprezintă o parte importantă a cetățenilor țării, iar vocea acesteia nu poate fi ignorată în procesul legislativ.

Deputata a atras atenția și asupra barierelor cu care se confruntă opoziția atunci când înaintează amendamente. În acest sens, ea a criticat prevederea potrivit căreia un amendament nu poate fi pus pe agendă fără avizul Guvernului, arătând că, în practică, propunerile opoziției ajung greu la avizare, sunt examinate cu întârziere sau în termene depășite.

„Pentru noi este esențial să avem un Parlament funcțional. Opoziția reprezintă o parte importantă a cetățenilor Republicii Moldova, iar rolul nostru nu poate fi neglijat. Fiecare intervenție și fiecare contribuție trebuie luate în calcul, nu filtrate prin proceduri care limitează participarea reală la procesul legislativ”, a declarat Angela Cutasevici.

Deputata MAN a avertizat că aceste prevederi riscă să transforme Parlamentul într-un mecanism de filtrare a participării politice, în locul unei instituții echilibrate, funcționale și democratice. În acest context, Angela Cutasevici a cerut revizuirea tuturor formulărilor ambigue sau excesive înainte de adoptarea proiectului.

‼️Guvernarea vorbește despre mecanisme de protecție, echipe multidisciplinare și intervenție coordonată, dar datele oficiale arată că, în practică, intervențiile sunt extrem de reduse, iar managementul de caz este aplicat selectiv

12 septembrie 2026

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, a comemorat astăzi victimele tragediei din 11 septembrie 2001

11 septembrie 2026

Reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale, a lăsat răspunderea pentru protecția copilului la nivel local, dar a centralizat resursele și instrumentele necesare intervenției. În practică, primarul răspunde, dar nu are toate pârghiile pentru a acționa.

11 septembrie 2026

⁉️ Unde au fost autoritățile responsabile de protecția copiilor în cazul de la Măgdăcești?

11 septembrie 2026

MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli care pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice

11 septembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici critică eliminarea scutirii majorate pentru categoriile vulnerabile

10 septembrie 2026

Olga Ursu, către ministra Finanțelor: „Cât va fi, în realitate, deficitul bugetar în 2027?”

10 septembrie 2026

Deputata MAN, Angela Cutasevici, solicită Guvernului un program național de redresare demografică

4 septembrie 2026

Deputata Olga Ursu: Modificarea bugetului nu poate fi făcută prin improvizații și cu termene schimbate peste noapte

4 septembrie 2026

Olga Ursu cere transparență privind finanțările prin ODA: „Proiectele trebuie selectate după impact, nu după viteză”

3 septembrie 2026