Ion Ceban la Răzeni: „Oamenii cer soluții reale. Noi venim cu un alt model de guvernare”

photo_2025-04-02_20-27-29

Miercuri, 2 aprilie, în cadrul unei întrevederi cu locuitorii din satul Răzeni, raionul Ialoveni, Ion Ceban Președintele MAN, parte a Blocului Alternativa, a ascultat nemulțumirile oamenilor legate de veniturile mici, birocrația excesivă, inechitatea în sistemul de sănătate și lipsa locurilor de muncă bine plătite. Locuitorii au vorbit despre declinul economic, distribuirea inegală a fondurilor între raioane și necesitatea unei schimbări reale la nivel național.

Ion Ceban a subliniat că Blocul Alternativa vine cu un alt mod de guvernare – bazat pe profesionalism, viziune și proiecte cu sprijin european, așa cum s-a demonstrat deja în Chișinău. „În prezent municipiul Chișinău are cel mai mare portofoliu în ceea ce privește proiectele implementate cu susținere europeană, care constituie circa 4 miliarde de lei. Vorbim despre drumuri, iluminat stradal, deșeuri, construcția drumurilor, etc. Când am preluat Primăria exista o datorie de 129 milioane de lei, doar în ultimii ani, am reușit să asfaltăm 300 km de drum, tot atâtea trotuare, am construit 10 de școli și grădinițe,” a punctat Ion Ceban.

Totodată, Ceban a vorbit despre elaborarea unui amplu Program de Țară, construit în colaborare cu specialiști din diverse domenii. După lansarea programului economic, urmează prezentarea și consultarea publică a planurilor în justiție, protecție socială, educație și alte sectoare-cheie. Scopul acestor acțiuni este crearea unui set de politici naționale ancorate în realitățile Republicii Moldova, capabile să răspundă nevoilor imediate ale cetățenilor și să ofere o direcție clară de dezvoltare pe termen lung.

 

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026