Olga Ursu: „Chișinăul a încheiat peste 100 de parteneriate în ultimii patru ani”

 

Olga Ursu, candidat la funcția de consilier din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, a declarat astăzi că Primăria Chișinău a încheiat peste 100 de parteneriate în ultimii patru ani.

„Cu patru ani în urmă, nici jumătate din aceste parteneriate nu existau”, a spus Ursu. „Astăzi, avem parteneriate cu orașe din întreaga lume, care ne ajută să dezvoltăm proiecte în domenii precum infrastructura, educația, cultura și socialul”. Ursu a menționat că parteneriatele sunt esențiale pentru dezvoltarea Chișinăului. „Acestea ne oferă acces la resurse și expertiză din alte țări”, a spus Ursu. Potrivit lui Ursu, este important ca municipalitatea să-și mărească autonomia, astfel încât să poată implementa mai eficient proiectele în parteneriat cu alte orașe.

„Este simplu să faci atunci când ai resurse și este ușor să faci atunci când nu îți încurcă alții, mă refer la autoritățile centrale”, a spus Ursu. „Dacă nu pot să ne ajute la nivel central, atunci cel puțin, să nu ne încurce”.

🔴 Echipa MAN continuă discuțiile cu cetățenii din întreaga țară: sărăcie, scumpiri și griji pentru ziua de mâine

18 octombrie 2026

Olga Ursu critică întârzierea prezentării bugetului de stat: „De ce Guvernul încalcă din nou legea?”

15 octombrie 2026

Echipa Partidului MAN a adus un omagiu istoriei Chișinăului cu ocazia Hramului Capitalei

14 octombrie 2026

Mesaj de felicitare al Partidului Mișcarea Alternativă Națională cu ocazia Hramului orașului Chișinău

14 octombrie 2026

Deputata Olga Ursu: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect al întregii societăți, nu al unui singur partid”

13 octombrie 2026

Angela Cutasevici: „Comisia de la Veneția confirmă riscurile semnalate de MAN privind Codul Parlamentului, promovat de PAS”

13 octombrie 2026

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026