MAN solicită organizarea alegerilor parlamentare cât mai rapid

487202869_1228664471955299_3383330019265184273_n

Țara este pe marginea prăpastiei: datoria de stat s-a dublat, economia a crescut cu doar 0,1% iar nivelul sărăciei a crescut considerabil. În acest context alarmant, schimbarea acestei guvernări incompetente nu mai poate fi amânată.
Mișcarea Alternativa Națională solicită stabilirea de urgență a datei alegerilor parlamentare pentru a oferi cetățenilor Republicii Moldova șansa de a alege un nou parcurs pentru țară.

În acest sens, deputatul Gaik Vartanean, membru al Biroului Național al MAN, a înregistrat astăzi două inițiative legislative prin care propune stabilirea datei alegerilor parlamentare.
„Este evident că actuala guvernare nu are soluții pentru redresarea economică și socială a țării. PAS continuă să ignore realitățile cu care se confruntă cetățenii, motiv pentru care trebuie să plece cât mai curând posibil. Noi propunem data de 27 iulie pentru organizarea alegerilor, oferind astfel o șansă reală pentru un nou început”, a declarat Gaik Vartanean.

Totodată, având în vedere că în culisele puterii se discută despre intenția PAS de a amâna alegerile până în toamnă, MAN a înregistrat și un al doilea proiect de hotărâre, prin care propune stabilirea datei scrutinului pentru 28 septembrie.

Mișcarea Alternativa Națională va continua să lupte pentru drepturile cetățenilor și pentru schimbarea actualei guvernări, astfel încât Republica Moldova să aibă un viitor prosper și sigur.

 

Angela Cutasevici: „Scumpirile afectează tot mai grav bugetele familiilor. Pensiile și salariile trebuie ajustate la costul real al vieții”

10 noiembrie 2026

Gaik Vartanean: „Integrarea europeană trebuie să fie un proiect național comun, nu monopolul unui singur partid politic”

10 noiembrie 2026

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026

Gaik Vartanean cere audierea ministrului Apărării: „Cetățenii trebuie să știe ce prevede acordul militar cu Ucraina și cum sunt cheltuite fondurile pentru apărare”

29 octombrie 2026

MAN va solicita audierea de urgență a responsabililor în Parlament, după atacul cibernetic masiv

28 octombrie 2026

Gaik Vartanean: „Guvernarea PAS a eșuat în protejarea datelor cetățenilor, iar oamenii riscă să devină victime ale fraudelor”

28 octombrie 2026