Liderul MAN, mesaj pentru juriști de ziua lor profesională

Președintele MAN, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare pentru juriștii moldoveni cu ocazia zilei lor profesionale. Liderul MAN susține că acești specialiști, prin experiența lor, demonstrează că pot influența diferite procese din țară. ”Le doresc multă sănătate, creativitate în ceea ce faceți. E important ca prin experiența, reformele din sistemul justiției și multe altele să fiți profesionaliști, cât mai puțină implicare aleatorie sau cu rea intenție. Suntem siguri că avem juriști de o calitate înaltă în Republica Moldova și am vrea foarte mult ca ei să fie cei care pot să influențeze diferite procese”, a declarat Ion Ceban. Ziua Juristului a fost instituită prin decret prezidențial încă în anul 2000, drept recunoștință a aportului juriștilor la edificarea statului de drept prin promovarea valorilor sociale supreme, legalităţii şi echităţii sociale, prin apărarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026

Scumpirile și facturile îi apasă pe oameni. Gaik Vartanean a discutat cu locuitorii din Copanca

4 octombrie 2026

Ion Ceban: „Consiliul de Securitate trebuie convocat imediat. Securitatea și viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc”

3 octombrie 2026