Ion Ceban: Interdicția de intrare în România – abuz de putere și încălcare a drepturilor fundamentale

inbound2859432328958408806

Liderul Mișcării Alternativa Națională parte a Blocului ALTERNATIVA, Ion Ceban – declarații tranșante privind interdicția de intrare în România:„Referitor la interdicția mea, am înțeles de la anumite persoane din cadrul Ministerului Român de Externe că acest document a fost semnat de un secretar de stat, nici măcar de un ministru sau de alt conducător al unei instituții.

Interdicția de intrare în România reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale și un abuz de putere, fără ca, până în prezent, să-mi fi fost prezentate motive oficiale sau documente justificative, deși a trecut o lună și jumătate.

Se depune tot efortul pentru ca PAS să obțină, în viitorul Parlament, 51 de mandate, deoarece, în caz contrar, „corabia” se scufundă”.

Echipa Partidului MAN continuă discuțiile directe cu cetățenii. Astăzi, membrii echipei au ajuns în sute de localități și au avut mii de discuții. Peste tot, oamenii au vorbit despre aceleași probleme.

7 noiembrie 2026

MAN, după discuțiile cu agricultorii: „Fermierii își pierd afacerile și casele, iar statul îi împinge spre faliment”

7 noiembrie 2026

Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

5 noiembrie 2026

Angela Cutasevici cere autoritătilor să simplifice urgent procedurile pentru compensații, după tragedia de la Soroca

4 noiembrie 2026

Partidul MAN cere audierea de urgență în Parlament a responsabililor de securitatea cibernetică, după compromiterea datelor personale ale cetățenilor

29 octombrie 2026

Gaik Vartanean cere audierea ministrului Apărării: „Cetățenii trebuie să știe ce prevede acordul militar cu Ucraina și cum sunt cheltuite fondurile pentru apărare”

29 octombrie 2026

MAN va solicita audierea de urgență a responsabililor în Parlament, după atacul cibernetic masiv

28 octombrie 2026

Gaik Vartanean: „Guvernarea PAS a eșuat în protejarea datelor cetățenilor, iar oamenii riscă să devină victime ale fraudelor”

28 octombrie 2026

MAN solicită Procuraturii Generale anchetarea scurgerii masive de date personale și verificarea unui posibil acces ilegal la sistemele electorale

28 octombrie 2026

Olga Ursu propune stoparea majorării accizei la motorină în 2027 și creșteri mai mici în anii următori

23 octombrie 2026