Căușeni devine parte a Partidului Mișcarea Alternativa Națională

photo_2024-12-15_17-14-12

Astăzi, 15 decembrie, Partidul Mișcarea Alternativa Națională și-a consolidat prezența la nivel național prin înființarea Organizației Teritoriale la Căușeni. Evenimentul a reunit activiști locali, reprezentanți ai partidului, precum și numeroși susținători care împărtășesc valorile și viziunile Partidului MAN. Prin crearea Organizației Teritoriale, MAN își reafirmă angajamentul de a aduce un suflu nou pe scena politică a Republicii Moldova, devenind un pilon de stabilitate și progres.

În discursul său, președintele Partidului MAN, Ion Ceban, a subliniat că formațiunea politică pe care o conduce promovează politici menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la crearea de oportunități egale pentru toți cetățenii, oferind soluții pragmatice la crizele cauzate de iresponsabilitatea guvernării actuale: „Este o mare onoare să fiu alături de dumneavoastră la începutul acestui drum pe care îl vom parcurge împreună. Deși nu va fi ușor, sunt convins că, uniți, vom reuși. Deși inițial am fost percepuți ca un partid local, am demonstrat că avem o prezență națională. Am decis să acționăm pentru că nu suntem mulțumiți de modul în care lucrurile sunt gestionate în țară. S-a majorat prețul gazelor naturale, impunându-ne costuri suplimentare. Când primul-ministru admite că instituțiile nu au comunicat eficient între ele pentru a gestiona problema gazelor, ne confruntăm cu o problemă serioasă de incompetență. Această guvernare nu doar că este incapabilă, ci manifestă și un orgoliu nejustificat. Când sunt întrebat de ce mă revolt, răspunsul este simplu: deoarece aceste costuri ne obligă să alocăm resurse pe care le-am putea folosi pentru dezvoltare, cum ar fi construcția de drumuri, școli și grădinițe”, a adăugat Ion Ceban.

De asemenea, liderul MAN a subliniat că prioritățile partidului sunt oamenii și angajamentele asumate față de aceștia, evidențiind că, în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă Republica Moldova, este nevoie urgentă de schimbare pentru redresarea situației: „Sloganul nostru, Crede faptelor, reflectă devotamentul nostru pentru cetățeni. Prioritatea noastră sunt oamenii și noi nu ne activăm doar în campaniile electorale, comparativ cu actualii guvernanți. Am câștigat din primul tur funcția de primar în al doilea mandat, iar MAN a avut cel mai mare vot de încredere la alegerile locale în Chișinău și așa vom continua. Ne angajăm să nu-i dezamăgim și intervenim acolo unde am promis că vom schimba lucrurile”, a subliniat Ceban.

Liderul MAN a explicat și de ce nu a participat la alegerile prezidențiale, subliniind importanța unei echipe de profesioniști pentru a acționa eficient în Parlament. „Credem cu tărie în faptele noastre și promitem mai puțin, dar facem mai mult. Mulți doar știu să promită, dar noi ne concentrăm pe realizări concrete, așa cum am demonstrat deja în mun. Chișinău. Vreau ca țara noastră să aibă o echipă competentă în Parlament. Ne dorim să păstrăm valorile și tradițiile moștenite, familia fiind pilonul societății noastre. Vom continua să lucrăm pentru binele Republicii Moldova, demonstrând că suntem capabili să ne gestionăm propria casă”, a declarat Ion Ceban.

Președintele organizației teritoriale Căușeni, Adrian Nastas, împreună cu membrii organizației teritoriale, au confirmat că sunt pregătiți să implementeze programul MAN și să aducă aportul necesar pentru a construi un viitor mai bun pentru toți, aici acasă, în Republica Moldova: „Credem cu tărie că, prin eforturi comune, putem transforma Republica Moldova într-un loc prosper și plin de oportunități pentru fiecare cetățean”, a declarat Adrian Nastas.

În ultimele trei săptămâni, Partidul MAN a creat organizații în toate sectoarele capitalei, dar și organizații teritoriale la Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTAG, Dubăsari, Călărași, Bălți, Nisporeni, Chișinău, Anenii Noi, Cantemir, Rezina, Ialoveni, Hîncești, Fălești, Briceni, Ocnița, Dondușeni, iar astăzi la Cahul și Căușeni.

De asemenea, au fost create organizațiile: Femeile MAN, Organizația Profesională a Juriștilor MAN, Tinerii MAN și Organizația Profesională a Lucrătorilor din Sistemul Medical a Partidului MAN. Partidul Mișcarea Alternativa Națională, va continua să se extindă și să se consolideze la nivel național, demonstrând că este o forță politică în plină ascensiune, cu o viziune clară pentru viitorul Republicii Moldova. MAN este unicul partid de pe eșichierul politic care a demonstrat că este capabil să construiască o rețea națională puternică, bazată pe valori precum transparență, responsabilitate și profesionalism.

 

Liderul MAN, Ion Ceban: „PAS sperie oamenii cu teme de securitate, în timp ce țara se confruntă cu probleme economice grave”

12 octombrie 2026

Deputatul Gaik Vartanean, la Soroca: „De cinci ani, guvernarea PAS promite construcția unei stații de epurare, în timp ce canalizarea se scurge direct în Nistru”

11 octombrie 2026

‼️ Prețurile cresc continuu, facturile la gaze și căldură sunt tot mai mari, iar salariile și pensiile rămân mici. Oamenii sunt tot mai îngrijorați că nu vor putea face față cheltuielilor, în special în sezonul rece

10 octombrie 2026

MAN Femei își consolidează capacitățile de comunicare, leadership și implicare în comunitate

10 octombrie 2026

Gaik Vartanean solicită claritate privind fondurile europene și condițiile de aderare: „Republica Moldova trebuie să negocieze în interesul național”

9 octombrie 2026

Gaik Vartanean, la reuniunea cu europarlamentari: “Integrarea europeană trebuie să aducă Republicii Moldova drepturi egale, nu un statut de membru de rangul doi”

8 octombrie 2026

Gaik Vartanean critică promovarea în grabă a proiectelor de lege privind integrarea europeană, fără avizele necesare și cu încălcarea procedurilor 

8 octombrie 2026

Ion Ceban, despre ședința secretă a Parlamentului: „ Ce ascunde guvernarea de propriul popor? Deciziile privind securitatea țării nu pot fi luate în secret”

8 octombrie 2026

Criza apei, scumpiri și depopulare: problemele discutate de Olga Ursu cu locuitorii din Bravicea și Călărași

4 octombrie 2026

Angela Cutasevici, la Florești: Oamenii cer condiții decente de trai după o viață de muncă

4 octombrie 2026