Noutăţi
Fapte, nu vorbe. Partidul Mișcarea Alternativa Națională a constituit a 35-a organizație teritorială din Republica Moldova.
Încă un obiectiv realizat cu succes de Partidul Mișcarea Alternativa Națională. Formațiunea politică, condusă de Ion Ceban, a inaugurat Organizația Teritorială Telenești. La evenimentul în cadrul căruia Alexei Vrăjitoru a fost ales în unanimitate președinte al organizației teritoriale au participat membri ai echipei naționale, reprezentanți și susținători locali, care au subliniat hotărârea și determinarea MAN…
Partidul Mișcarea Alternativa Națională, la Leova, a creat cea de-a 34-a Organizație Teritorială.
Partidul Mișcarea Alternativa Națională, la Leova, a creat cea de-a 34-a Organizație Teritorială. La evenimentul de constituire a participat liderul MAN, Ion Ceban, împreună cu reprezentanții formațiunii politice și membrii organizației teritoriale din Leova. În discursul său, președintele MAN a subliniat că partidul, alături de colegii din Blocul „Alternativa” își propune să ofere cetățenilor o…
Acordul de creare a Blocului ,,Alternativa” a fost semnat de liderii formațiunilor politice
Partidele politice – Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Acțiunii Colective „Congresul Civic” și Alexandr Stoianoglo – au semnat astăzi Acordul de creare a Blocului „Alternativa”. Acordul va fi semnat și în limba rusă și în limba engleză.
Partidele politice – Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Acțiunii Colective „Congresul Civic” și Alexandr Stoianoglo – au semnat astăzi Acordul de creare a Blocului „Alternativa”.
A fost semnat Acordul de creare a Blocului „Alternativa” Astăzi, ca răspuns la așteptările cetățenilor, partidele politice – Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Acțiunii Colective „Congresul Civic” și Alexandr Stoianoglo – au semnat Acordul de creare a Blocului politic „Alternativa”. Liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a subliniat că această inițiativă…
Blocul „Alternativa” – un proiect politic pentru o Moldovă modernă și unită
Republica Moldova se află într-un moment de răscruce, fiind afectată de multiple crize, inclusiv politice, care cer soluții reale și competente. În acest context, astăzi, a fost anunțată intenția de creare a Blocului Politic „ALTERNATIVA”, format din trei formațiuni politice, Partidul Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei și Partidul Acțiunii Comune – Congresul…
Ion Ceban:„Astăzi, țara noastră, are nevoie mai mult ca niciodată de maturitate politică și de consolidarea tuturor forțelor”
Astăzi, societatea, țara noastră, are nevoie mai mult ca niciodată de maturitate politică și de consolidarea tuturor forțelor puternice pentru a face față situației actuale. Este nevoie, și a venit timpul, să ne unim și să muncim în interesul țării și al cetățenilor. În ultima perioadă, oamenii tot mai mult își doresc o alternativă politică…
Mișcarea Alternativa Națională rămâne consecventă în promovarea unei agende dedicate exclusiv intereselor cetățenilor și dezvoltării țării.
În contextul multiplelor speculații și atenției sporite din partea diferitor partide politice, liderul MAN, Ion Ceban, adresează un mesaj clar privind poziția și prioritățile formațiunii: „În ultima perioadă, tot mai mult s-au activat cei de la guvernare, tot mai multe partide extraparlamentare, dar și diferiți lideri de opinie și experți care „poartă grija” Partidului MAN.…
Mișcarea Alternativa Națională denunță abuzurile guvernării în justiție și avertizează asupra riscurilor pentru statul de drept
Liderul Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, atrage atenția asupra abuzurilor guvernării în domeniul justiției, semnalând intenția acesteia de a subordona instituții-cheie precum Procuratura Anticorupție și PCCOCS prin decizii netransparente și reorganizări forțate. „Abuzurile guvernării în domeniul justiției continuă și astăzi se desfășoară o nouă ședință în secret. Partidul MAN își exprimă îngrijorarea profundă față de…
Liderul MAN, Ion Ceban, critică lipsa de acțiune a guvernării și propune măsuri pentru sectorul energetic
Liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, atrage atenția asupra problemelor stringente din sectorul energetic, evidențiind necesitatea unor acțiuni imediate și înaintează mai multe propuneri guvernării: „În situația actuală, când tarifele la energia electrică au crescut și riscă să crească în continuare, fapt care va influența negativ asupra tuturor sectoarelor și vor crește prețurile în lanț,…
Mișcarea Alternativa Națională cere repetat investigarea faptelor care au prejudiciat bugetul de stat prin creșterea prețului la gaz
Mișcarea Alternativa Națională cere repetat investigarea faptelor care au prejudiciat bugetul de stat prin creșterea prețului la gaz MAN a depus astăzi repetat o solicitare către Procuratura Generală pentru pornirea unei proceduri penale separate privind prejudicierea cetățenilor și a bugetului de stat prin majorarea prețului la gaz. „Câteva săptămâni în urmă, pe 13 decembrie, am…